Suntem în luna septembrie şi e timpul să obţinem seminţe de ardei pentru anul viitor.
Spre deosebire de seminţele de tomate, care germinează foarte bine, chiar dacă au fost recoltate din fructe care nu erau foarte coapte, de obicei acestea răsar în procent de 90-100%.
În cazul seminţelor de ardei, apar probleme la răsărire, pentru că de cele mai multe ori ele răsar în procent de 60-70%. Cauza principală este nematurarea seminţelor în fruct, adică fructele se recoltează înainte de a se coace deplin şi în această situaţie nu toate seminţele ajung la maturitate, multe dintre ele nu germinează deloc, de aceea procentul de răsărire este mai redus (sub 60%).
Pentru a obţine o sămânţă sănătoasă o să vă descriu principalii paşi ce trebuie respectaţi:
1. Recoltarea fructelor de ardei, pe specii (ardei kapia, gogoşari, graşi) la maturitatea deplină, sănătoase şi cu o formă asemănătoare soiului sau populaţiei plantate;

Fructe de ardei gras ajunse la maturitate
2. Plasarea fructelor în camere aerisite pe un raft sau pe o consolă, timp de 2-3 zile;
3. Scoaterea cotoarelor cu seminţe, din fruct;
4. Plasarea cotoarelor cu seminţe pe hârtie de filtru sau pe un prosop din bumbac, timp de 24 ore;

Cotoare cu seminţe de ardei gras
5. Îndepărtarea seminţelor de pe cotoare, transferul seminţelor pe hârtie de filtru sau prosop de bumbac şi menţinerea în camere aerisite pentru uscare, timp de 2-3 zile;

Seminţe de ardei gras scoase de pe cotor
6. Depozitarea seminţelor în cămară, în pungi de hârtie sau săculeţi din bumbac.