Cultura pepenelui verde

, , 1 Comment

Este primul articol din anul 2016.

Pentru început vreau să ne urăm la toţi să avem un an bogat în ploi, soare şi recolte frumoase în grădină.

Deja au început primele lucrări în grădină.  Acolo unde sunt plantaţi pomi fructiferi, se fac tăierile de rod şi primele tratamente. Pentru mai multe informaţii puteţi citi articolul „Primele lucrări de îngrijire în livadă”, postat în 29 ianuarie 2015.

În acest articol voi scrie despre cultura pepenelui verde, pentru că mulţi prieteni ai blog-ului vor să afle mai multe informaţii despre cultivarea acestei specii.

Pepenele verde este o plantă anuală  cu o perioadă de vegetaţie de 90-130 zile.

  • pepene verdeRădăcinile sale pătrund până la 1-1,5 m adâncime, iar pe orizontală se dezvoltă până la 4-5 m. Datorită vigurozităţii rădăcinilor, plantele sunt foarte rezistente la secetă. Dacă sunt rănite sau rupte, rădăcinile se refac foarte greu, fapt pentru care lucrările de prăşit trebuie efectuate cu grijă.
  • Tulpina este erbaceae, târâtoare, foarte ramificată, viguroasă cu o lungime de 4-5 m, acoperită cu perişori cenuşii. În contact cu solul şi la o umiditate corespunzătoare emite cu uşurinţă rădăcini adventive.
  • Frunzele sunt mari, adânc sectate, cu lobi rotunjiţi, acoperite cu perişori deşi, argintii. La subsuoara frunzelor se formează florile, cârceii şi lăstarii.
  • Florile sunt unisexuate, cu predominanţa celor femele pe ramificaţiile de ordin superior, uneori hermafrodite. Polenizarea este alogamă entomofilă.
  • Fructul este o melonidă, cu greutatea între 2-10 kg, cu coaja de grosimi diferite, lucioasă şi netedă, de culoare verde uniform sau cu diferite desene. Miezul fructului este zemos, de culoare roşie, roz, portocalie sau galbenă.
  • Seminţele sunt mari, ovoid turtite, de culori diferite (maron, negre) şi ajung la maturitatea fiziologică completă după 2-3 ani de la recoltare.

Condiţiile  climatice de dezvoltare a plantelor

  • Pepenele verde este o plantă termofilă, cu pretenţii foarte mari faţă de căldură. La temperaturi minime de 14-160C, seminţele germinează în 21 de zile iar la cele optime de 25-300C, în 5-6 zile. Plantele vegetează bine la temperaturi optime de 25-300C. La 10-150C procesele fiziologice din plante încetinesc, iar la 8-100C, pe o durată mai îndelungată de timp, plantele pier. Oscilaţiile de peste 100C între zi şi noapte stânjenesc sau opresc vegetaţia. Plantele mature suportă bine temperaturile cu puţin peste 400C.
  • Faţă de lumină pretenţiile speciei sunt foarte mari, având nevoie de 1500 ore de strălucire a soarelui. La lumină insuficientă plantele sunt slab dezvoltate, florile avortează, producţia este redusă, iar conţinutul în zahăr scade.
  • Pretenţiile plantei faţă de apă sunt mari, dar sistemul radicular puternic dezvoltat asigură nevoile de apă în toate fazele de vegetaţie. Udarea plantelor în perioada înfloririi şi formării fructelor determină obţinerea de producţii mari.
  • Elementele minerale trebuie să se găsească în cantităţi corespunzătoare în sol. Excesul de azot dăunează formării şi coacerii fructelor, însă potasiul şi fosforul influenţează favorabil fructificarea şi calitatea fructelor.
  • Cele mai bune soluri pentru cultură sunt cele cu structură nisipoasă sau nisipo-lutoasă, care se încălzesc repede. Se recomandă arătura de toamnă, discuitul şi grăpatul în primăvară.

Tratamente înainte de semănat

  • Tratamentul chimic al seminţei cu un fungicid sau tratament termic prin îmbăiere în apă caldă la 500C timp de 20 minute, în vederea prevenirii îmbolnăvirii de cladosporioză şi antracnoză. Se poate folosi şi hipoclorit de sodiu 150 ml produs comercial/l apă, timp de 5 minute

Soiuri  româneşti recomandate:

  • Soiuri timpurii: Irina;
  • Soiuri semitimpurii: Adam, Dulce de Işalniţa, Oltenia;
  • Soiuri semitârzii: De Dăbuleni;

Semănatul

  • Semănatul direct în câmp are loc între 25 aprilie  şi 10 mai,  mecanizat cu SPC 6 (8), la distaţnţa de 150 cm între rânduri şi 33-44 cm între seminţe/rând;
  • Suprafeţele mici se seamănă  manual, câte 2-3 seminţe la cuib,  la 200 cm între rânduri şi 50 cm între cuiburi;
  • Se foloseşte aproximativ 4-5 kg/ha sămânţă;
  • se practică şi semănatul  în cuburi nutritive, câte 2 seminţe în fiecare cub,  în luna martie, iar plantarea în câmp se face la începutul lunii mai.

Pepenele verde este sensibil la curenţii de aer, motiv pentru care este bine ca parcelele pe care se cultivă această plantă, să fie plasate între perdele de protecţie formate din plante cu port înalt (porumb, sorg).

Lucrări de îngrijire

  • răritul la distanţele stabilite pe rând, lăsându-se 1-2 plante/cuib;
  • praşile manuale şi mecanice numai până în momentul când vrejii acoperă suprafaţa de cultură, pentru a nu fi deranjaţi;
  • acoperirea vrejilor din loc în loc cu pământ, pentru a nu fi deranjaţi de vânt;
  • aplicarea a 2-3 udări, în special în perioada înfloririi şi creşterii fructelor, (nu se udă plantele la începutul vegetaţiei pentru ca rădăcinile să se dezvolte cât mai profund şi în momentul coacerii fructelor, când se pot deprecia);
  • reducerea numărului de fructe pe plantă la 4-5 bucăţi, în special la soiurile timpurii;
  • fertilizarea în perioada înfloritului în masă cu 100-125 kg/ha azotat de potasiu.  Pe suprafeţe mici şi la culturi bio se foloseşte compostul de pasăre (1 l/plantă x 3 ori).
  • combaterea bolilor şi dăunătorilor se realizează pe toată perioada de vegetaţie, prin controlul strict al stării de sănătate şi efectuarea tratamentelor chimice sau bio, adecvate.
  • Bolile cele mai frecvente ale acestei plante sunt: Pătarea unghiulară,  Mana,  Alternarioza,  Antracnoza, Făinarea, Putregaiul alb al tulpinii şi fructelor, Putregaiul cenuşiu, etc.
  • Dăunătorul cel mai des întâlnit este păianjenul roşu comun.

Recoltarea

  • Se  efectuează când fructele au ajuns la maturitatea fiziologică deplină, deoarece nu se postmaturează dacă se recoltează mai devreme de momentul optim. Momentul recoltării se cunoaşte după sunetul înfundat când fructele sunt lovite cu degetul, uscarea cârcelului de la bază, locul de prindere a pedunculului de fruct este puţin adâncit, coaja capătă un luciu caracteristic şi se zgârie uşor cu unghia, iar în vârful fructului se formează o uşoară adâncitură;
  • Fructele se detaşează de plantă prin tăierea pedunculului cu un cuţit fără a mişca sau călca vrejii.

Bibliografie:

  • Nistor Stan şi colab. Tratat de legumicultură. Editura Ceres, 2003;
  • Ghid general pentru înmulţirea cucurbitaceelor, publicat de Bioversity International.
  • Stanici Ion

    Doamne, ajută!
    As dori sa cultiv 3500 mp cu pepene. Terenul este lângă o pădure dar cu suficienta lumina. Se poate sa vorbim puțin la telefon, va rog? Am lasat si adresa de e-mail pt o comunicare în privat.

    Mulțumesc!
    Ion Stănici